marți, 29 octombrie 2013

Pustiu...

Întuneric.Suflet Gol.Gânduri pline și ecouri silențioase.Cam așa aș putea descrie momentul de acum...

Sunt momente când vrei să strigi (urlii) din tot sufletul cu toată puterea ta din cauza suferinței din suflet,dar nu poți...din cauză acelei senzații când crezi că lumea te crede un om nebun.Nu e doar o senzație ci e adevărat,chiar te cred un om nebun.
Au fost mii de momente când îmi doream extrem de mult să mă pot izola într-o cabană la munte,departe de lumea asta nebună.Suntem o specie dificilă,din toate punctele de vedere.O spun fiindcă de multe ori mă gândeam la cum ar fi să am o copie identică sau să mă înțeleagă extrem de bine (sentimente,gânduri,idei) o persoană,dar mai bine nu deoarece nu mai ești acel om special.Totuși sunt momente când chiar vrei să fi înțeles,dar e greu să găsești o persoană care să te poată înțelege măcar pe jumătate.
Multe persoane s-au închis în ele din cauza faptului că nu au avut curajul să-și împartă gândurile și sentimentele cu cineva.De multe ori spui că viața te-a făcut să devii ceea ce ești acum,dar nu e așa.Atunci când te schimbi (comportamentul),nu viața e vinovată că tu ai vrut să rămâi ceea ce ești acum și să nu fi din nou ceea ce ai fost odată.Întradevăr,regretele vin odată ce îți dai seama că e prea târziu și odată ce vin...mai și pleacă.Am regretat de multe ori,am încercat să ascund asta,dar nu prea a mers.Acum e liniște completă și îmi aud propriile gânduri cum ies la suprafață.Simt cum întunericul mă cuprinde peste tot și rămân înțepenită.Văd din nou acei urși polari care sunt acolo când am nevoie de ei.Tot timpul simt că sunt protejată de ei...mă simt în siguranță.E o chestie ciudată... tot timpul a fost ciudată faza asta cu urșii mei polari care mă protejează.Vreau să mă ascund.Să nu mai știe nimeni de mine.Dispărută.Pierdută și niciodată să mai fiu găsită.Pot spune că este din nou acea seara care mă face să cad din nou într-o melancolie nebună,totul devine din nou....p u s t i u.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu