miercuri, 30 octombrie 2013

Schimbare.

Totul începe atunci când te aștepți cel mai puțin.Gândești pozitiv - ceva negativ se întâmplă...gândești negativ - ceva pozitiv se întâmplă.Cam așa se întâmplă la mine.Gândesc prea mult.Sunt rătăcită în întrebări care par a nu avea un răspuns sigur.
Mă simt singură și abandonată.Pot spune că am intrat din nou în acea stare de melancolie ciudată pe care numai eu o pot avea,cred.Plâng.Am un gol imens în suflet,ceva lipsește...iubirea.Durerea este provocată de persoanele care dorești  să să simtă ce simți și tu,să te iubească și să facă parte din inima ta pentru a umple acel gol imens din suflet.Tu te gândești la acele persoane,dar oare...acele persoane se gândesc la tine? - întrebare fără un răspuns concret,pot spune.
Habar nu am ce se întâmplă cu mine...sunt cu capul în mii de direcții.Îmi pasă prea mult de persoanele care nu merită să dai doi bani pe ei,dar așa sunt eu...e felul meu de a fi.Mulți spun că m-am schimbat,că nu mai sunt eu cea deodată...ei m-au făcut să devin ceea ce sunt acum,oamenii te schimbă - oamenii se schimbă.
Totul e în ceață și complet ciudat.Pot spune că da...m-am schimbat,dar nu acum....ci acum aproape 1 an de când am cunoscut o persoană specială.Acea persoană mi-a schimbat viața complet din toate punctele de vedere,dar după această schimbare...au apărut acele cuvinte : "Te-ai schimbat".M-au durut acele cuvinte și m-am prefăcut că nu îmi pasă.După un timp...a început să-mi pese pentru că realizasem că persoana respectivă a avut dreptate și așa am ajuns să-mi cer iertare că m-am purtat așa.Mulți spun că nu trebuia să o fac deoarece acea persoană mi-a făcut rău de mii de ori...m-a făcut să sufăr și am ajuns la chestii pe care nici nu credeam că le voi putea face vreodată.
Cum am mai spus,iert...trec peste...și o iau de la capăt.
    •"Dacă vrei să fii fericit o clipă,răzbună-te.Dacă vrei să fii fericit o viață,iartă." 

marți, 29 octombrie 2013

Pustiu...

Întuneric.Suflet Gol.Gânduri pline și ecouri silențioase.Cam așa aș putea descrie momentul de acum...

Sunt momente când vrei să strigi (urlii) din tot sufletul cu toată puterea ta din cauza suferinței din suflet,dar nu poți...din cauză acelei senzații când crezi că lumea te crede un om nebun.Nu e doar o senzație ci e adevărat,chiar te cred un om nebun.
Au fost mii de momente când îmi doream extrem de mult să mă pot izola într-o cabană la munte,departe de lumea asta nebună.Suntem o specie dificilă,din toate punctele de vedere.O spun fiindcă de multe ori mă gândeam la cum ar fi să am o copie identică sau să mă înțeleagă extrem de bine (sentimente,gânduri,idei) o persoană,dar mai bine nu deoarece nu mai ești acel om special.Totuși sunt momente când chiar vrei să fi înțeles,dar e greu să găsești o persoană care să te poată înțelege măcar pe jumătate.
Multe persoane s-au închis în ele din cauza faptului că nu au avut curajul să-și împartă gândurile și sentimentele cu cineva.De multe ori spui că viața te-a făcut să devii ceea ce ești acum,dar nu e așa.Atunci când te schimbi (comportamentul),nu viața e vinovată că tu ai vrut să rămâi ceea ce ești acum și să nu fi din nou ceea ce ai fost odată.Întradevăr,regretele vin odată ce îți dai seama că e prea târziu și odată ce vin...mai și pleacă.Am regretat de multe ori,am încercat să ascund asta,dar nu prea a mers.Acum e liniște completă și îmi aud propriile gânduri cum ies la suprafață.Simt cum întunericul mă cuprinde peste tot și rămân înțepenită.Văd din nou acei urși polari care sunt acolo când am nevoie de ei.Tot timpul simt că sunt protejată de ei...mă simt în siguranță.E o chestie ciudată... tot timpul a fost ciudată faza asta cu urșii mei polari care mă protejează.Vreau să mă ascund.Să nu mai știe nimeni de mine.Dispărută.Pierdută și niciodată să mai fiu găsită.Pot spune că este din nou acea seara care mă face să cad din nou într-o melancolie nebună,totul devine din nou....p u s t i u.

duminică, 27 octombrie 2013

Gânduri neînțelese.

Sunt genul de persoană care trăiește clipa,dar ceva lipsește,iar ceea ce lipsește este faptul că nu îmi pot lua gândul de la el.Îl am în cap 24 din 24...ceea ce este greu pentru mine sa îl uit.
Încetul cu încetul ne îndrepărtam unul de altul.Conversațiile noastre devin din ce în ce mai scurte.Dacă ne certăm nu mai venim niciunul la celălalt să ne cerem scuze.Doare.

Urăsc că nu încearcă să se pună în locul meu,să vadă ceea ce simt...cum mă simt.Vreau să vorbesc cu cineva,să mă asculte,dar e greu pentru că niciodată,dar niciodată nu te va putea înțelege cineva.Trebuie să faci tot posibilul să revii de unul singur cu picioarele pe pământ.
Recunosc el e prima mea dragoste adevarată.În viața mea nu am mai iubit o persoana așa de mult cum îl iubesc pe el...păcat că el nu vede asta.Vreau afecțiune din partea lui.
Vreau să mă faca cineva să înțeleg de ce sunt așa de...de miloasa,iertatoare și de ce gândesc mereu cu inima când vine vorba de sentimente și iubire.
Tot timpul mă gândesc la faptul că sunt înconjurată de mii de persoane cu personalitați diferite,la faptul că nu toți suntem la fel.
Durerea este provocată când provine de la persoana la care ții enorm.Vreau să uit,dar nu pot!
Chiar NU POT! 
Cuvintele lui mâ urmăresc peste tot.Parcă ar vrea cineva să-mi facă rău,să nu fiu fericită...să stau închisă în acea lume întunecată,plină de tristețe și lacrimi care curg formând un ocean de durere.
Cam asta este tot ceea ce urăsc.Aș vrea ca el să mă iubească,să țină la mine,să mă protejeze indiferent că este la 1000 de kilometri.
   Această parte...a fost descrierea și suferința mea ce o port de mult timp în suflet...fiind scrisă printre rânduri.
  

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Tot timpul...

         Tot timpul mă gândesc la ceea ce se va întampla indiferent de situație.Urăsc faptul că persoanele la care ții cel mai mult,te rănesc nespus de mult spunând lucruri pe care cred că nici ei nu iși dau seama că o spun și te fac să suferi.
          Iubirea pentru mine este cel mai de preț lucru de pe întregul Pământ.Atunci când iubești mintea iți zboară în toate direcțiile și te face să te gândești tot timpul la persoana pe care o iubești.Te simți împlinit.

Suferință.

Lacrimile se prelungesc pe obrazul meu.Acea stare de melancolie ce mă ia pe neașteptate și mă izbește de toate zidurile mă distruge complet prin neputința de a mai încerca să mă ridic.Ea mă face sa devin un om in lumea lui...fie ea negativistă sau nu.Nimic nu poate fi la fel.Sunt momente când vrei să dai timpul înapoi și vrei ca acea zi "specială" să se repete de "n" ori.
Dar totul e trecător.Oamenii se schimbă,sentimentele nu mai sunt aceleași,iar nimeni și nimic nu poate aduce și lăsa acea zi să se repete de câte ori vrei.Rareori te gâbdești că poate chiar te iubește sau că îi este dor de tine.Mai tot timpul negativismul care îl completeaza definitiv pe om,îl face să se prăbușească în lacrimi și durere atunci când se gândește că niciodată nu se va intampla ceea ce s-a intamplat odată.A fost și a trecut!
Viața merge mai departe,dar uite vezi...omul care spune asta,o spune pentru că poate nu a trecut prin așa ceva sau poate doar vrea să te "încurajeze".Faptul că încerci să ocolești ceea ce nu poți pentru că acea durere e înfiptă ca un cuțit adânc în rană,dă dovadă de multă slăbiciune.
   Viața este ca un labirint.Dacă nu îl încerci prin mai multe căi,vei rămâne blocat o eternitate pană să ajungi la final.